Florarie.ro

Sfantul Ilie

Despre sarbatoare:
La 20 iulie sarbatorim sfantul si marele profet Ilie, acest inger intrupat ce a primit de la Dumnezeu puterea de a deschide si de a inchide cerurile, era de origine din Tesvi (Galaad), fiind preot din tribul lui Aaron (trad. Apocrifa). Minunile pe care le-a facut in timpul vietii sale l-au trecut in randul sfintilor.Santilie si dracii Sfantul Ilie, sfant razboinic al calendarului ortodox, a fost investit de popor cu atributele zeilor tunetelor si fulgerelor. Ca si acestia, el mana un car de foc in timpul furtunilor si isi trimite fulgerele catre diavoli si pacatosi. La trasura sa sunt inhamati doi sau patru cai albi, inaripati. Acolo, pe cer, Sfantul Ilie alearga printre nori, tuna, fulgera si trasneste. Speriati, dracii se ascund pe pamant: prin pomi, pe sub streasina caselor, in turlele bisericilor si chiar in corpul unor animale, in special caini si pisici. Dorind sa nu-i scape nici unul, trasneste si arborii, oamenii, vitele, casele, bisericile in care s-au ascuns dracii. In tinerete, ar fi tunat si ar fi trasnit atat de puternic, incat plesnea copilul in pantecele mamei si vitelul in burta vacii. Pentru a nu distruge lumea, Dumnezeu sau Maica Precista l-au lasat ciung de mana dreapta, l-au asurzit sau i-au scos un ochi. Cu toate acestea, el continua sa alunge dracii si sa-i omoare, lovindu-i cu biciul de foc tinut in mana stanga.

Cui trimitem flori cu aceasta ocazie?
De Sfantul Ilie putem transmite flori catre persoane cu nume precum: Ilinca, Eliana, Ilia, Ilie, Iliuta, Lica, Eliade, Ilies sau Ilius.

Link-uri utile